Directoarea unui spital din Brazilia este investigată de autorități pentru moartea a circa 300 de pacienți. De asemenea, trei medici și o asistentă au fost arestați, în același dosar, relatează The Guardian.
Dr. Virginia Soares de Souza este acuzată că ar fi interupt alimentarea cu oxigen a pacienților conectați la aparatele medicale, dar și că ar fi administrat doze letale de relaxante musculare bolnavilor de la Evangelica Hospital of Curitiba.
Soares este acum judecată pentru comiterea a șapte crime, însă ministrul Sănătății Alexandre Padilha a precizat că documentele din ultimii șapte ani arată că numărul victimelor medicului ar putea fi cum mult mai mare.
De asemenea, Mario Lobato, șeful echipei care se ocupă de această anchetă, a declarat că a încheiat deja cercetările pentru 20 de cazuri în care Virginia Soares de Souza era suspectă, iar 300 de situații sunt analizate în prezent.
„Toți acești pacienți au murit în același fel, există aceeași legătură în medicament și decesul acestora și perioada de timp”, a explicat acesta.
Deocamdată, motivele pentru care s-ar fi acționat în acest fel nu sunt cunoscute, iar medicul a negat toate acuzațiile aduse.
„Vom dovedi în curând că tot ce s-a întâmplat secția de Terapie Intensivă nu au fost decât niște proceduri medicale justificate”, a explicat Elias Mattar Assad, avocatul Virginiei Soares de Souza.